Portretul unui misionar

          Nicodim Măndiţa

MĂNDIŢĂ, Nicodim (*Buneşti, j. Argeş, 28.X.1889, †Mănăstirea Agapia, j. Neamţ, 6.VII.1975). — Monah. Preot duhovnic şi scriitor. S-a născut la Buneşti, judeţul Argeş,  într-o familie de ţărani, primind la botez numele de Nicolae.

Între anii 1911– 1918 a fost înrolat în armată, participând la al doilea război balcanic (1913) şi la luptele din timpul Primului Război Mondial. În anul 1920 s-a călugărit la Schitul Măgura Ocnei, cu numele de Nicodim, fiind hirotonit ca ieromonah în acelaşi an. A slujit apoi ca preot misionar in satul Schitul Frumoasa, jud. Bacău (1921–1923), duhovnic la Mănăstirea de maici Giurgeni, jud. Roman (1923-1925), preot misionar în satele Pâclişa, jud. Alba, Hăşmaşul Ciceului şi Leurda Gârboului, jud. Cluj, din Transilvania (1925– 1935).

În următorii 40 de ani a fost duhovnic la mănăstirile de maici de la Agapia (1935–1945), Văratec (1945– 1962), şi din nou la Agapia (1962– 1975). A primit rangul monahal de protosinghel.

În perioada regimului Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948–1964), a scris numeroase cărţi de învăţături duhovniceşti, cu conţinut anticomu-nist, multiplicate şi distribuite în dife-rite localităţi din ţară. Este acuzat şi condamnat în 1965 la 8 ani de închisoare corecţională. Este deţinut un an şi jumătate în închisoarea de la Aiud, iar circa 500.000 de cărţi sunt confiscate. I se permite să revină la Mănăstirea Agapia, unde se retrăsese ca pensionar din anul 1962.

A murit la Mănăstirea Agapia, în anul 1975, şi a fost înmormântat în cimitirul acestei mănăstiri. Protosinghelul Nicodim Mandiţă a fost un iscusit apărător al Ortodoxiei şi un „călugăr misionar” fără egal în monahismul din vremea sa.