Portretul unui ctitor

         ARHIMANDRID EPIFANIE BULANCEA

BULANCEA, Epifanie (nume la naştere: Dumitru Bulancea)(*Corod, j. Galaţi, 30.X.1929 - 25.04.2018).  Arhimandrit. Preot duhovnic.

Născut într-o familie numeroasă, cu 12 copii. Şcoala primară şi gimnazială urmată în comuna natală. Atras de tânăr spre viaţa monahală. În 1950,  ajunge la Mănăstirea Bogdana din jud. Bacău, unde este călugărit în 1951 cu numele de Epifanie. În 1952, devine ierodiacon. Din 1955 este chemat la Episcopia Romanului, unde lucrează timp de 35 de ani. Este hirotonosit preot, în 1958, urmează cursurile Seminarului de la Neamţ, apoi se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti (abs. 1968). Participă la restaurarea bisericii de lemn din Pralea (1982–1984). În 1986 este numit stareţ la Schitul Durău, unde, în 1990, o delegaţie de la Târgu-Ocna condusă de preotul protopop Dumitru Ciubotaru îi propune să reînfiinţeze Mănăstirea Măgura Ocnei. În august 1990, intră în posesia terenului (7,9 ha) şi începe construirea clădirilor din ansamblul monahal: Biserica „Înălţarea Domnului”, clădirea trapezei, cu paraclisul „Sfântul Gheorghe” şi chilii, stăreţia, biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din cimitir, paraclisul „Sfântul Epifanie”, arhondaricul, clădirea socio-filantropică pentru bătrâni etc.

A dăruit peste 40 de catapetesme (Sfântul Munte Athos, Cipru, Schitul Oituz şi Corbu, în jud. Bacău, Balş, jud. Iaşi, Bălţăteşti, jud. Neamţ, Tupilaţi, jud. Vaslui etc.) şi mai multe clopote pentru numeroase biserici din cuprinsul a trei episcopii. Este invitat de tot mai mulţi preoţi să participe la slujbe, hramuri sau sfinţirea unor biserici. Este un dohovnic preţuit şi iubit de mulţi dintre credincioşii care ajung până la Mănăstirea Măgura Ocnei. Prin efortul susţinut de aproape două decenii, arhimandritul  a reuşit să ridice una dintre cele mai frumoase mănăstiri din judeţul Bacău, punct de atracţie pentru credincioşi şi pelerini.

Pentru munca sa, Consiliul Local şi Primăria oraşului Târgu Ocna i-au acordat titlul de Cetăţean de Onoare al localităţii, ca semn de preţuire din partea comunităţii.

        

                    

 

 

© Copyright 2024. Designed by Corneliu Stoica dezvoltare web S.C. BINARSYS S.R.L.