MIRACOLUL UNEI RENAŞTERI

Mănăstirea Măgura Ocnei este amplasată pe culmea Măgurii, situată în sud-vestul oraşului Târgu-Ocna, la altitudinea de 545 m şi la o distanţă de o oră de mers pe jos, într-un  loc liniştit, retras, care a atras monahii ce doreau o mai mare singurătate, adeverindu-se afirmaţia unui vizitator credincios în legătură cu mănăstirile că, pe aceste „făclii ale duhului”, Dumnezeu a voit să le presare atât de dese în ţara moldovenilor blajini şi pioşi, prin cele mai ascunse şi pitoreşti unghere ale munţilor.

Vechiul schit din Măgura Ocnei, după o trăire duhovnicească de patru secole, a fost desfiinţat şi biserica a fost demolată de autorităţile comuniste, pentru a face loc unei baze turistice.

În anul 1990, a venit la Durău, o comisie de la Târgu-Ocna în frunte cu Pr. Protopop Dumitru Ciubotaru şi mireanul Ioan Pelin. Domniile lor mi-au propus să renunţ la Schitul Durău în favoarea viitoarei mănăstiri şi aşteptau un răspuns de la mine. Am promis că după ce voi merge la Bucureşti, la Patriarhie, pentru repunerea în drepturi a Patriarhului Teoctist, vom merge să vizităm Măgura. De la Bucureşti am venit la Târgu-Ocna, aşa cum promisesem Pr. Protopop Dumitru Ciubotaru, şi în aceeaşi zi, de 20 februarie 1990, am urcat o porţiune de drum pe jos cu mireanul Ioan Pelin. Am admirat peisajul încântător. Era o linişte desăvârşită, iar eu urcam destul de anevoios la cei 61 de ani, cu o inimă înflăcărată de dragoste de Dumnezeu şi cu nerăbdare ca să văd ce mai găsesc din vechea mănăstire, pe care am cunoscut-o cu ani în urmă, venind pentru mărturisire la părintele duhovnic Visarion Coman, pe care îl ştiam încă de când eram la Mănăstirea Bogdana

Pe platoul Măgurii nu mai erau decât o casă în care au fost chiliile maicilor, iar acum erau dormitoare pentru turişti; o altă casă, fosta stăreţie a mănăstirii, cu aceeaşi destinaţie turistică; o clopotniţă mică şi putredă şi trei căbănuţe vechi din lemn aduse de edilii locali. Hotărât să revin, am plecat la Durău de unde am înştiinţat pe P.S. Eftimie că accept să plec la Mănăstirea Măgura. S-a mirat, s-a bucurat în acelaşi timp, dar n-a fost uşor, pentru că s-a pus problema ieşirii din Eparhia Moldovei.

Cu tăria unei credinţe profunde, m-am hotărât să vin la Mănăstirea Măgura, să îmbrăţişez mai mult această luptă ascetică, necunoscută vieţii oamenilor din lume. Pe 3 martie 1990 am sosit la Măgura cu o maşină încărcată de scânduri şi o valiză personală, asumându-mi răspunderea ridicării bisericii şi reînfiinţării Mănăstirii Măgura. Aici am luptat mult la început cu chiriaşii ce se considerau stăpâni. Considerând că orice fel de tânguire este incompatibilă cu modul de viaţă monahal, am hotărât să lupt cu răbdare şi curaj. După şase luni de demersuri am intrat în posesia terenului în suprafaţă de 7,90 ha.

Timp de un an şi jumătate am ţinut slujbele în fostul restaurant, în care am improvizat o catapeteasmă de la Biserica „Sf. Ioan”, unde era preot Dumitru Ciubotaru. Dar aşa mic şi neînsemnat cum era, acest paraclis improvizat a fost de mare preţ pentru noi, căci acolo, în tot acest timp, am înălţat rugăciuni stăruitoare către Bunul Dumnezeu şi am văzut că am fost ajutaţi permanent. În predicile ţinute credincioşilor veniţi în număr tot mai mare la slujbă le mărturiseam: „Ştiu că dumneavoastră sunteţi dornici să facem biserica, dar ştiţi că eu nu am niciun ban, am numai maşina personală, dar cunosc pe cineva care are un sac de bani şi am să-l rog să-mi dea şi mie ca să fac biserica”. Oamenii au început să râdă, iar eu le-am spus: „Nu râdeţi, acel cineva este Dumnezeu, pe care am să-L rog să vă dea în mintea dumneavoastră să-mi aduceţi bani să fac biserica”. Şi într-adevăr aşa s-a şi întâmplat, pe toată perioada construcţiei apărând banii. În aproape un sfert de secol, care s-a scurs de la venirea mea la Măgura, am asistat la un adevărat miracol. Oamenii s-au oferit să doneze bani, materiale de construcţie şi chiar să lucreze pentru ridicarea lăcaşurilor de cult alături de obştea mănăstirii. Biserica mare am construit-o în trei ani, între 1990–1993, având un sprijin preţios din partea inginerului Nicolae Costin, în conceperea acoperişului şi turlei. Vedeam cu ochii noştrii cum „biserica mare”, măreaţă şi triumfătoare, se înălţa în această oază de linişte şi seni-nătate, unde sufletul nu putea fi decât bun şi cald. Pietrarii din Cireşoaia, rude ale celor ce ridicaseră Monumentul Eroilor, de la cota 504 m, în 1928, şi-au arătat măiestria neîntrecută în prelucrarea gresiei  adusă de la 1 km distanţă. Faţadele „bisericii mari”, a unor clădiri, aleile mănăstirii, sunt dovada priceperii acestora. Oamenii veneau în număr tot mai mare la solicitarea mea, iar lucrările înaintau cu repeziciune. Fraţii Petru şi Ioan Paşcu din Agăş au terminat pictarea bisericii, în stil neobizantin, în patru ani, odată cu interiorul clopotniţei. Dacă reuşeşti să urci drumul în serpentine ale muntelui, ajungi în faţa clopotniţei, şi trecând pe sub arcada acesteia, ai impresia că ea marchează hotarul între două lumi: lumea exterioară, tulburată, ce urcă anevoios spre Măgura şi lumea lăuntrică, liniştită şi cu o pace sfântă.

Dacă până aici drumul a fost anevoios ori liniştea tulburată de tumultul societăţii, odată cu târnosirea bisericii, la 15 septembrie 2001 cu hramul „Înălţarea Domnului”, s-a aşternut liniştea şi a început un răgaz de pace, care mi-au dat puterea să sporesc an de an tot ce făceam, încât, în timp de  aproape un sfert  secol nimicul de altădată sau cele câteva căsuţe aproape putrede să se transforme într-un frumos şi armonios ansamblu monahal, în care obştea mănăstirii ţine candela aprinsă pentru întărirea credinţei, a desăvârşirii creştine şi alină durerile oamenilor veniţi de pretutindeni.

Ne rugăm pentru toţi cei ce au pus umărul la înfăptuirea acestui „miracol” şi ne exprimăm mulţumirea şi recunoştinţa: Întâistătătorilor eparhiei noastre, arhitecţilor, inginerilor, lucrătorilor, meşterilor, artiştilor, ostenitorilor, donatorilor ştiuţi şi neştiuţi.

Să ne bucurăm pentru toată bogăţia de binecuvântare cu care ne-a îmbrăcat Dumnezeu.

 

Arhimandrit

EPIFANIE BULANCEA

 

 

 

 
 
 
© Copyright 2014. Designed by Corneliu Stoica dezvoltare web S.C. INFOSYST S.R.L.